Cunoscut pentru coloanele muzicale a peste 500 filme, dintre care„A fost odată în vest”, „Cel bun, cel rău, cel urât”, premiat cu Premiul de Onoare pentru Întreaga Carieră al Academiei Americane de Film în 2007, Enio Morricone, compozitor și dirijor italian, prin muzica sa dorește să restabilească legătura dintre material și spiritual.

Lucrarea sa „Voci din tăcere” este o lucrare fără o structură definitivă, spectacolul putând fi interpretat ca un „zbor” o ascensiune a sufletului la Dumnezeu.

Spectacolul „VOCI” folosește genul lui Morricone pentru a privi în spatele unui zid imaginar, unde mereu cineva va fi ascuns pentru că a fugit de ceva sau de cineva, doar nu știu că pentru a ajunge pe cealaltă parte trebuie să învețe să zboare. Acest zbor este de fapt o perspectivă, este nevoie de a urmări viața dând autoritate vocilor noastre interioare.

Este important să zburam și să evadăm din când în când, ne ajută să aprindem lumina pe zonele umbrite, chiar dacă ne duce la înlăturarea evenimentelor din viața noastră. Coregrafia acestui spectacol are rolul de a aprinde luminile intermitente ale vieții noastre și de a le face lumini fixe pentru câteva momente.

Scopul spectacolului este de a ne face amabili cu noi înșine, astfel încât  să știm să fim prieteni cu ceilalți și să nu mai fim singuri.

Tocmai de aceasta s-a ales un stil blând și matur, pentru a oferi emoție și siguranță.

Spectacolul este dedicat iubirii sub toate formele ei, dragostei pentru o altă persoană, dragostei pentru familie, dragostei pentru natură, dragostei pentru viața noastră, dragostei pentru noi înșine.

Mesajul spectacolului, pacea și iubirea, este transmis prin dialogul dintre o mamă și o fiică prin care se vor atinge subiecte și emoții personale care vor conduce către sentimente de liniște.