Concursul de dans WHITE SWAN 23-25 mai 2025, PIATRA NEAMT

Concursul White Swan este răspunsul la dorința copiilor de a dansa pe scenă și de a se face cunoscuți, la dorința lor de a arăta părinților și prietenilor ce au învățat și cât de buni sunt. De asemenea este manifestarea dorinței organizatorilor de a face cunoscută arta minunată a baletului cu toate ramurile lui. 

Concursul White Swan oferă şansa celor mai buni dansatori și gimnaști de a se face remarcaţi la nivel naţional, punând accent pe creativitate, originalitatea ideilor, dezvoltarea şi evidenţierea talentelor.

La fiecare din edițiile anterioare ale concursului, din 2022, 2023, 2024, au participat mai mult de 300 de participanți de la 10 școli de dans din Moldova și Dobrogea. Competițiile au avut aproximativ 60 de numere de dans grupate în 5 secțiuni de vârstă și peste 15 categorii de dans.

Juriul a fost format DIN coregrafi și dansatori, profesori la școli de renume de specialitate, din țară și din străinătate, implicați în proiecte coregrafice organizate la nivel național.

La cele trei ediții anterioare s-au oferit ca premii cupe și medalii din partea organizatorilor și premii în bani și în vouchere.

Descarcă regulamentul concursului

Regulament românăRegulament engleză

Formular înscriere

Formular

Juriul celei de V-a ediții a Concursului de Dans White Swan Cup este format din coregrafi, balerini și dansatori de renume internațional.

PAOLO LONDI

PAOLO LONDI, născut la Roma la 31 martie 1964 este coregraf și dansator membru a C.I.D. – U.N.E.S.C.O., fiind singurul coregraf italian inclus în Enciclopedia Multimedia a Vaticanului.

S-a inițiat în arta dansului la Roma, ca apoi să continue studiile și cariera la Bruxelles. A colaborat cu teatre de balet din Europa, Statele Unite ale Americii, Asia.

Reîntors în Italia și-a creat propria școală de balet. În același timp este director artistic al Festivalurilor: „SUBTERANEO” (Mexico), „VIVA LA DANZA” (Costa Rica), „MOVEMENT DANCE FESTIVAL” (Italy). Începând cu anul 2015 este director în cadrul „ERMITAGE VISUAL AND PERFORMING ARTS” Academy din Macerata unde a pus în scenă și prezentat spectacolele „CENERENTOLAB (2016)”, „COPPELIALAB” (2017) „I CORPI POETICI” (2016), „ORIENTO” (2017). A colaborat cu coregraful ROBERT NORTH în crearea spectacolului „DEDALO” (2006), în prezent colaborând cu Vittorio Biagi pentru punerea în scenă a spectacolului bazat pe muzica lui Ennio Morricone, „VOCI”.

DIANA STANTCHEVA

DIANA STANTCHEVA a absolvit Școala Franceză „Antoine de Saint Exupery” din Plovdiv. În 2013 a absolvit Universitatea de Liberă don Varna, specializarea dansul spectacolului și Antropologie Socială la Universitatea din Plovdiv. În 2017 și-a completat studiile cu masterul Management Cultural la Universitatea din Plovdiv.

Din 2000 a început să activeze în dans la Clubul Sportiv „Samodiva”.

În 2009 s-a alăturat echipei coregrafice a Clubului Sportiv „Samodiva” ca asistent coregraf. Din 2012 a pus bazele festivalurilor de dans internațional “Plovdiv Ancient and Eternal”, “The Dawn of Dance” și “Temple of dance”. În prezent este vicepreședinte la Clubul Sportiv „Samodiva” și organizator de evenimente de dans.

IGOR GRIGORIEV

IGOR GRIGORIEV, născut pe 9 octombrie 1982 la Chișinău, Republica Moldova, a absolvit în 2001 Liceul Național de Coregrafie Chișinău și în 2006 Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice din Chișinău.

Din anul 1999 este artist de balet la Teatrului Național de Opera și Balet din Chișinău, iar în anul 2002 a avansat ca solist.

În 2006 a devenit artist de balet al Operei Naționale București.

În anul 2009 a pus bazele Ansamblului de dans „Temperamento”, conducându-l în același timp.

Din 2017 este profesor de dans și conducător al ansamblului de dans „Temperamento” din cadrul Liceului Teoretic cu Profil de Arte „Nicolae Sulac” din Chișinău.

Având o vastă experiență ca artist de balet, profesor coregraf, maestrul de balet este autorul coregrafilor din repertoriul Ansamblului de dans „Temperamento” și q creat coregrafii pentru Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice din Chișinău și un spectacol la Teatrul Național din București.

Din 2013 este invitat în componența juriului la mai multe competiții naționale și internaționale din Ucraina și România.

GEANINA SION

GEANINA SION și-a dedicat viața teatrului, având o vastă experiență de 15 ani în arta baletului, dansului modern dar și 11 ani în arta actorului. Licențiată în Artele Spectacolului, a evoluat în nenumărate spectacole pe scena TEATRULUI MUZICAL NAE LEONARD din Galați. În prezent, colaborează cu TEATRUL SÂNZIENELE, susținând spectacole dedicate copiilor. Este fondator, coregraf și instructor al școlii de dans JUST ELITTE DANCE cu care a câștigat premii însemnate. A reprezentat România în festivaluri organizate în Muntenegru, Macedonia și Italia. De asemeni este fondator și profesor coordonator al clubului de actorie JUST ACT, încercând să împartă din experiența sa cu micuții cursanți, punând în scenă cu aceștia spectacole și participând la numeroase festivaluri de gen, primind rezultate foarte bune.

KRISTINA MERDZHANOVA

KRISTINA MERDZHANOVA, care, și-a început cariera la vârsta de 7 ani, în prezent având peste 20 ani de experiență, fiind multiplă campioană de dans sportiv a Bulgariei.

Este licențiată a facultății „Dance Theater“, absolventă a Masteratului „Coregraf – Dans Contemporan” și doctor în „Metode a Terapiei prin Dans Contemporan pentru îmbunătățirea propriei personalități”. A primit de două ori titlul de Coregraful Anului pentru „Contribuția Internațională pentru Dezvoltarea Dansului”.

Elevii ai sunt multi-premianți ai concursurilor de dans din toată Europa.

CASA DE CULTURA A SINDICATELOR
Scroll to Top