Concursul de dans WHITE SWAN 22-24 mai 2026, PIATRA NEAMT

Concursul de Dans White Swan a luat naștere din dorința de a oferi copiilor și tinerilor ocazia de a urca pe scenă, de a se exprima prin dans și de a împărtăși cu părinții, prietenii și publicul larg rezultatele muncii lor, pasiunea și talentul artistic. Totodată, concursul reflectă dorința organizatorilor de a promova arta dansului, în special baletul și ramurile sale, ca formă de educație, disciplină și expresie artistică.
Ajuns la cea de-a V-a ediție, White Swan oferă șansa dansatorilor și gimnaștilor de toate vârstele să se remarce la nivel național, punând accent pe creativitate, originalitate, expresivitate scenică și dezvoltarea talentelor. Concursul se adresează atât dansatorilor începători, cât și celor avansați, proveniți din școli de dans, cluburi sportive, unități de învățământ și instituții culturale din țară și din străinătate.
Juriul concursului este alcătuit din coregrafi, dansatori și profesori de specialitate, din țară și din străinătate, cu experiență în proiecte coregrafice naționale și internaționale, asigurând o evaluare profesionistă, echilibrată și obiectivă a momentelor artistice.
La fiecare ediție, participanții sunt recompensați cu cupe, medalii, diplome, precum și premii în bani, vouchere și burse speciale, oferite cu sprijinul organizatorilor și sponsorilor, ca formă de recunoaștere a muncii, pasiunii și performanței artistice.
Concursul de Dans White Swan este mai mult decât o competiție – este o platformă de afirmare artistică, un spațiu de întâlnire pentru comunitatea dansului și un proiect cultural care susține educația prin artă și încurajează tinerii să își urmeze visul.

Descarcă regulamentul concursului

Regulament română

Formular înscriere

Formular
CASA DE CULTURA A SINDICATELOR
Scroll to Top